#
străzile acestea sunt tronsoane fără sfârșit (nu duc nicăieri)

// fără reign ( ei îi plăcea adrenalina și să sară de la mare înalțime)
totul devine un exercițiu puțin cam fără rost.
dar încă plutesc în orașul ăsta unde niciodată nu mă simt singur,
absorbit și lipit de zăpadă,
o zăpadă subțire încât de la distanță pare un strat de brumă.
pentru că mintea mea știe cum să înalțe o schelă, să păstreze voalul (senzația)
aruncat pe deasupra.
iar carnea (realitatea) - să se transforme, topească.
la capătul fiecărui drum închis.